Idolul desfrâului

Fără să îşi dea seama, o mare parte din tinerii de astăzi se închină unuia dintre idolii popoarelor pă­gâ­ne: necuratul idol al desfrâului.
Desfrâul este căutat, desfrâul este găsit. Chiar dacă nu i se mai înalţă rugăciuni, în schimb cinstirea lui e foarte răspândită.
Una dintre obsesiile generaţiei de astăzi este des­tră­bălarea. Tinerii vor „să facă dragoste“, să îşi ma­ni­feste sentimentele cu ajutorul trupului. Dar ceea ce înţeleg ei prin „dragoste“ nu are aproape nimic în co­mun cu dragostea adevărată. Cuvântul însuşi a fost per­vertit. Dragostea curată dintre un soţ şi soţia sa este cu totul altceva.
Tinerii cresc în mentalitatea că dragostea se îm­pli­neşte numai prin unire trupească, iar Taina nunţii nu e de fapt decât pierderea libertăţii. Dacă „faci dra­goste“ cu persoana iubită este destul, nu mai ai de ce să te căsătoreşti.
Dacă am putea să filmăm o zi din viaţa unui tânăr obişnuit, pentru care desfrânarea nu apare ca o pati­mă, ci ca un mod de comunicare, şi am proiecta-o cu cincizeci de ani în urmă unor tineri, aceştia ar rămâ­ne foar­te surprinşi de modul în care a „evoluat“ păcatul.
Insistăm asupra ideii că schimbarea poziţiei de pe care este văzut desfrâul influenţează automat vieţile privitorilor. În momentul în care pă­catul nu mai este considerat păcat, totul este permis.
Educaţia sexuală se răspândeşte în şcoli şi în li­cee. Tinerii învaţă că „împreunarea trupească este o necesitate fiziologică şi, ca orice necesitate, trebuie satisfăcută“. Sau că „masturbarea este un mijloc co­mod de eliminare a surplusului de se­creţii din orga­ne­le genitale“. Tinerii încep viaţa sexuală pentru a-şi satisface aceste „necesităţi biologice“. Nu vom insis­ta asupra păcatului masturbării (căruia în trecut i se spunea „curvie cu diavolul“), deşi propaganda care i se face are „succes la public“ (o mare greşeală este ca pă­rinţii să nu atragă atenţia asupra urmărilor acestui păcat şi, sfiindu-se să stea de vorbă cu copiii lor, îi lipsesc de un necesar semnal de alarmă).
Tinerii simt nevoia de comunicare şi cred că „fă­când“ dragoste împlinesc o relaţie afectivă. Dar dra­gos­tea trupească în afara familiei, oricât de curată şi de nevinovată ar părea unora, este păcat. Statisticile re­cente au arătat că marea majoritate a tinerilor încep viaţa sexuală înainte de căsătorie. Din acest mo­tiv unii dintre tinerii care vor să trăiască aproape de Dum­nezeu se întreabă dacă se poate rezista ispitei păcatului.
Bineînţeles că da, şi mare va fi cununa tinerilor care şi-au păzit fecioria nespurcată. Fecioria nu este doar un mit, aşa cum susţin iubitorii de desfrâu. Fe­cio­­ria este starea rânduită de Dumnezeu tinerilor care nu s-au căsătorit.
Dar fecioria nu presupune doar aspectul fiziolo­gic. Fecioria cere tinerilor nu doar ca până la nuntă să nu facă dragoste, ci mai mult chiar, să se ferească de în­tinarea prin mângâieri pătimaşe. Astfel de mân­gâ­­ieri murdăresc sufletul, şi sunt prima etapă pre­gă­ti­toare a împreunării trupeşti. Este bine ca tinerii să fie preveniţi asupra faptului că astfel de atingeri care înfierbântă trupul nu ră­mân fără ecou. După câtăva vreme, împreunarea trupească va veni de la sine.
Între multe anormalităţi la care asistăm astăzi este aşa-numita „căsătorie de probă“. Tinerii tră­iesc îm­pre­ună fără să fie cununaţi. Se spune că e mai bine să se cunoască şi trupeşte înainte de nuntă, ca nu cum­va să aibă după aceea neplăceri şi să se despartă. Dar aceasta este o mare înşelare.
Sute de ani familiile creştine au luat fiinţă din oa­meni curaţi la suflet şi la trup, care nu şi-au pus îna­in­tea nunţii problema „potrivirii sexuale“. Şi Dum­ne­zeu i-a ajutat ca între ei să fie armonie deplină, şi toată viaţa lor a fost binecuvântată.
Tinerii de astăzi, invocând că e bine să se cu­noas­că şi trupeşte înainte de nuntă, cad în păcat. Şi apoi, descoperind nepotriviri sau apărând neîn­ţelegeri, se des­part. Nu aşa se ajunge la împlinire.
Părinţii trebuie să îşi crească fiii astfel încât la vre­mea potrivită să-şi întemeieze o familie în care să poată cunoaşte dragostea şi bucuria. E bine ca ei să ducă grija aceasta, dar nu în sensul că noua familie ar trebui să corespundă tuturor exigenţelor părinţilor, ci ca aceasta să fie pe placul lui Dumnezeu.
În afara referirilor la păcatul desfrânării băr­batu­lui cu femeia, nu putem să nu ne oprim aici asupra fe­nomenului de răspândire a minorităţilor sexuale (de homosexuali, lesbiene). Deşi ca ce­tăţeni ai unei ţări care pare dornică de integrare europeană ar trebui să manifestăm toleranţă dusă la extrem faţă de aceştia şi nu am avea voie să protestăm contra păcatelor îm­po­triva firii, totuşi trebuie să fim conştienţi şi să afirmăm că astfel de păcate sunt porţi deschise spre iad. Ca fii ai Părin­telui Ceresc ştim că desfrânaţii nu vor intra în Împărăţia cerurilor.
E bine să îi sfătuim pe tinerii noştri ca nu numai să se ferească de aceste păcate, ci, la rândul lor, să atragă atenţia prietenilor sau colegilor lor care se scaldă în astfel de necurăţii că nimic nu poate face omul pe ascuns, fără să fie văzut de Dumnezeu.