Paza gândurilor

Foarte important este ca părintele să îşi ajute co­piii să înveţe cum să îşi ferească mintea şi inima de gândurile murdare. Mai ales acum, când vedem şi au­zim atâtea şi atâtea lucruri urâte, când păcatul cu­ce­reşte din ce în ce mai mult teren, copiii trebuie aju­taţi să-şi păzească minţile curate.
Pare aproape imposibil, căci nu-i putem izola de tot ceea ce îi contaminează, de la mass-media la stra­dă, la şcoală. Şi totuşi vedem şi tineri care caută cu nesaţ sfinţenia, găsesc calea cea strâm­tă şi nu se abat de la ea. Deasupra lor stă mâna lui Dumnezeu.
Ce ne revine nouă, părinţilor, să facem pentru ca fiii noştri să reziste în lupta cu ispita? În primul rând să-i punem în situaţia de a se gândi cât mai mult la Dumnezeu şi la cele frumoase ale vieţii. Minţile lor vor respinge atunci ceea ce e rău şi urât.
Să li se explice copiilor că păcatul cu gândul este un păcat, şi nu o simplă joacă. Unii copii păcătuiesc cu gândul, neavând cum să pună în faptă unele rău­tăţi, dar când ajung la o vârstă mai mare ei săvârşesc relele pe care le-au gândit atâta vreme.
Se poate observa pe chipul unui copil şi în vocea sa dacă ceva nu este în regulă, dacă o formă a păca­tului l-a atins mai mult sau mai puţin. Şi cu cât păca­tul e mai mic, cu atât e mai uşor de îndreptat. Părinţii să nu se bizuie pe îndreptarea de la sine a purtării copiilor. Pentru că păcatele au în spate draci care vor să piar­dă sufletele copiilor. Şi de la pă­cate mici, co­piii vor trece la păcate mai mari.
Experienţa de secole a Bisericii arată că mintea pri­meşte cel mai uşor păcatul atunci când nu are nici o altă preocupare. De aceea pentru călugări lucrul cu mâi­nile, numit rucodelie, este atât de important, căci nu în­găduie minţii să hoinărească.
Este recomandat ca părinţii să caute să umple tim­pul copiilor lor cu îndeletniciri care să le solicite atenţia şi creativitatea. Îi putem duce în lo­curi plăcute, le putem recomanda cărţi pe placul şi pe înţelesul lor, îi putem duce la filme sau la piese de tea­tru bune, frumoase (din păcate astfel de spectacole sunt din ce în ce mai rare).
E bine să fie susţinute micile pasiuni ale lor şi să le fie încurajate aptitudinile: de a cânta, de a picta, de a co­lecţiona diferite obiecte, de a face sport (fără a cău­ta însă ca performanţele să le devină idoli). Dar este şi mai bine să li se solicite ajutorul în treburile mai uşoa­re ale casei. Munca făcută cu măsu­ră, înso­ţi­tă de rugăciune, este de mare folos, în timp ce mun­ca fără rugăciune duce la idolatrizarea bunurilor mate­ria­le. Putem spune că există un demon al muncii exa­ge­rate care îl împinge pe om la eforturi fără rost pentru a-l îndepărta de viaţa duhovnicească. Munca echi­librată, în familie sau în colectivitate, dă sănătate fizică şi psihică, vin­decând lenea, egoismul şi cultivând jertfelni­cia.
Cea mai bună cale de a-i ajuta pe copii să-şi păs­tre­ze mintea curată este, aşa după cum arată Tradiţia ortodoxă, deasa rugăciune. Copiii pot fi învăţaţi să zică „Doamne, miluieşte“ cât mai des. Când stau aca­să, când merg la şcoală, când ies la plimbare, gura lor să repete tainic rugăciunea. Pentru că prima fază a rugăciunii aceasta este.
Fără să ştie alţi copii, fără să li se pară că fac ceva aparte, sau că sunt mai importanţi decât alţii, dacă ei vor repeta rugăciunea, minţile lor nu vor primi gân­du­rile rele, gândurile de păcat. Şi, în timp, rugăciu­nea lor va deveni din ce în ce mai puternică.
Să nu vă mire recomandarea de a-i îndemna pe copii să se roage cât mai des. Chiar dacă noi, părinţii lor, ne lenevim să facem aceast lucru, să nu-i lipsim pe ei de un asemenea puternic ajutor în lupta cu gândurile.