Orice părinte care vrea mântuirea copiilor săi trebuie să poarte de grijă ca nu cumva vreo învă­ţătură rătăcită să le întineze minţile.
Trăim într-o lume în care păgânismul este reîn­viat, o lume care se rupe tot mai mult de Hristos, îm­bră­ţişând idolii din vechime. Tot mai multe secte şi cu­rente religioase, inspirate de acelaşi tată al erezii­lor, dia­volul, îşi fac apariţia. E potrivită pentru acestea imaginea ciupercilor care apar după ploaie. Nu­mai că spre deosebire de astfel de ciuperci, dintre care unele sunt otrăvitoare, iar altele sunt bune de mâncat, toate aceste secte sunt otrăvitoare pentru suflet.
Sectanţii ştiu cât este de simplu să înşele un tânăr fără prea mult discernământ, şi copiii noştri sunt pentru ei o pradă uşoară. Tinerii caută noul, caută ex­­pe­rien­ţe interesante, fără să fie conştienţi de efec­te­le acestora. Un tânăr care nu a înţeles mesajul mân­tuitor al Bisericii, sau mai exact l-a înţeles su­per­ficial, va căuta „mântuirea“ în altă parte. De la formele de neoprotestantism cu evan­ghelizări pe stadioane, până la guru yoghini care pretind că au atins Absolutul, de la „înţelepţi“ cunoscători ai tradiţiilor ezoterice, până la falşi vindecători. Fiecare dintre aceştia ar vrea să „câş­tige“ cât mai multe suflete. Misionarismul lor in­sis­tent până la agresivitate trădează conlucrarea lor cu diavolul.
Dacă nu am reuşit să-i ajutăm pe copiii noştri să în­ţeleagă şi să iubească Biserica – trupul lui Hristos –, vom asista neputincioşi la ruperea lor de dreapta cre­dinţă. Dacă ei au crezut în Dumnezeu numai de for­mă, dacă numai s-au prefăcut că au credinţă ca să ne mul­ţu­mească, va veni vremea când această „mulţumire“ se va întoarce împotriva noastră. Să avem grijă ca ei să dobândească o conştiinţă creştină care să stea tare în faţa ispitirilor ce vin de la erezii.
Astăzi vedem pomenite tot mai des pacea, înţe­le­ge­rea şi armonia între credinţe care nu prea au multe ele­mente în comun. Astăzi vedem cum se încearcă îndepărtarea Bisericii de învăţăturile Sfinţilor Părinţi care au atacat cu putere rătăcirile din vremea lor. Dacă Sfinţii Părinţi ar trăi în zilele noastre, ei ar tăia în carnea rătăcirilor cu sabia cuvântului pe care le-a dat-o Cel care a venit să aducă nu pacea, ci sabia (Matei 10, 34).
Calea mântuirii este îngustă, nu largă. Când li se va propune copiilor noştri să se îndepărteze de tra­di­ţia ortodoxă, ei trebuie să ştie că aceasta înseamnă ru­perea de calea mântuirii, de Împărăţia cerurilor.
Foarte răspândită este astăzi o formă superficială de trăire creştină: tinerii, neînţelegând spiritul tra­di­ţio­nalist al Bisericii, se rup de ea şi se mulţumesc să creadă „în sinea lor“. Dar atunci când separăm cre­din­ţa de Trupul lui Hristos, care este Biserica, separăm de fapt credinţa de Hristos Însuşi. O astfel de cre­­dinţă nu este mântuitoare, ci atrage după ea osânda veşnică.
Încă un aspect care e necesar să fie lămurit este exem­plul oferit de părinţi. Câtă vreme părin­ţii înşişi do­vedesc o anumită superficialitate în relaţia lor cu Bi­serica, dacă ei înşişi îmbrăţişează credinţe sau prac­tici rătăcite (cum ar fi credinţa în reîncarnare sau în consultarea zodiacului), câtă vreme părinţii înşişi vor şovăi să îşi însuşească poziţia Bisericii faţă de anumite probleme, tinerii îşi vor pune, în mod firesc, mari semne de întrebare.
Este greşit ca tinerii să privească învăţătura Bise­ricii ca o sumă de propoziţii pe care, cu sau fără voia lor, credincioşii trebuie să le creadă. Unii tineri, dornici de originalitate, dornici de a nega o tradiţie pe care nu o înţeleg (dar nici nu se ostenesc să o în­ţe­leagă), întreabă: De ce să credem că adevărul pe care l-a propovăduit Hristos se află în Biserica Ortodoxă, şi nu în altă parte?
Răspunsul pe care trebuie să-l primească este urmă­torul: Mântuitorul Hristos a avut o singură via­ţă, nu două. O singură învăţătură, nu două. Această învăţătu­ră a fost răspândită de Apostolii Săi şi s-a transmis de la aceştia la comunităţile creştine. Apoi în aceste co­mu­nităţi învăţătura s-a transmis din gene­raţie în gene­raţie, ajungând la noi fără nici o alterare.
Ceea ce propovăduieşte Biserica este chiar învăţătura mântuitoare a lui Hristos care este Calea, Ade­vă­rul şi Viaţa. Nu există nici o dogmă care să nu se în­temeieze pe această învăţătură. Pentru un credincios toate învăţăturile bisericeşti au o legătură tainică şi nu conţin în ele nimic forţat, nimic nepotrivit.
Nu este de ajuns ca tinerii să se apropie de Biseri­că doar pentru că au fost botezaţi în cre­dinţa orto­doxă. Formalismul de genul acesta va da naştere în timp la îndepărtarea lor de Biserică.
Deşi uneori este destul de greu ca tinerii să pri­cea­pă că Biserica este trupul mistic al Mântuitorului Hristos, cu răbdare îi puteţi câştiga. Pentru că Însuşi Mirele Bisericii vă va da putere pentru aceasta.