Pedagogia creştină şi scopul vieţii

Scopul vieţii noastre trebuie să fie mântuirea. Tot ceea ce facem, totul să se măsoare în funcţie de aceasta: dacă ne apropiem sau nu de Dumnezeu. Pedagogia creş­tină este pedagogia mântuirii, a purtării crucii cu credinţa învierii. Părinţii care lucrează pentru propria lor mântuire, devenind creştini adevăraţi, nu au ne­voie de altă ştiinţă pedagogică decât de aceea de a face din copii oameni asemenea lor în toate cele bune.
Ajutorul Bisericii Cereşti, al Maicii Domnului, al Sfinţilor şi al Îngerilor este cel mai puternic ajutor pen­tru părinţii drept-credincioşi. Aceştia trebuie să fo­losească toate momentele prielnice pentru a se apro­pia de Dumnezeu şi de Sfinţii Săi. Dacă trec pe lângă o biserică în care sunt părticele din sfinte moaş­te, să nu se lenevească să intre şi să se roage. Dacă pot ajun­ge la o mânăstire, să facă acest efort, şi binefacerile vor fi mari. Dacă aici vor putea vorbi cu vreun călugăr îmbunătăţit, să facă aceasta fără şovăială. Pentru fiecare stră­danie, Dumnezeu va răsplăti înmulţit.
Aşa cum orice părinte merge la doctor atunci când este bolnav, aşa ar trebui să meargă şi la preotul duhovnic ori de câte ori bolnav îi este sufletul, sau ori de câte ori are nevoie de sfaturi pentru călăuzirea fii­lor săi. În situaţii limită, în care părinţii s-au dove­dit neputincioşi, sfatul primit de la preot a dus la evi­tarea unor păcate de care tinerii erau aproape.
Sunt multe căderile în care pot nimeri tinerii. Dar multe sunt şi căile de îndreptare. Părinţii trebuie să se roage mult, cu frângere de inimă, pentru mântui­rea fiilor lor.
La Înfricoşătoarea Judecată fiecare părinte va da socoteală pentru modul în care a purtat grijă de fiii săi. Să nu ne fie teamă că fiii noştri vor fi prea „bise­ricoşi“ dacă îi vom învăţa să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu. Să nu ne fie teamă că, dacă nu se vor îm­părtăşi de mici din plăcerile vieţii, vor fi incapabili să reziste în această lume plină de răutăţi şi de ne­ca­zuri. Singura posibilitate de a rezista este tocmai de a trăi sub acoperământul sfin­ţeniei. Să nu le fim pie­di­că copiilor noştri pe calea slujirii lui Hristos.
Dacă vom trăi cu evlavie şi ne vom creşte copiii în frică de Dumnezeu, vom dobândi bu­nătăţile cele veşnice.
Şi pe noi şi pe fiii noştri ne aşteaptă Împărăţia ce­ru­ri­lor. Ne aşteaptă Mântuitorul Hristos încon­jurat de cetele îngereşti şi de Soborul tuturor Sfin­ţilor.
Doamne, Dumnezeul nostru, Care Te-ai întrupat din Sfânta Fecioară Maria, binecu­vân­tea­ză-ne pe noi, pe toţi părinţii dreptcre­dincioşi şi pe copiii noştri, miluindu-ne după mare mila Ta. Tu eşti virtutea noastră, Tu eşti scăparea noastră şi izbăvitorul nostru! Ajută-ne să trecem biruitori de ispitele care ne în­conjoară, ca să ajungem îm­pre­ună în Împă­răţia cerurilor şi să ne bucurăm cu toţi Îngerii şi Sfinţii de frumuseţile cele veş­nice. Amin!
Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă!